Diavolului negru unditar (Melanocetus johnsoni) este o specie de pesti care a uluit cercetatorii prin comportamentul ei sexual extrem. Daca femela acestei specii de pesti masoara intre 10-20 cm, masculii abia daca ating cativa mm, la maturitate. De fapt, ei traiesc atasati de abdomenul femelelor. Iata cateva lucruri interesante despre comportamentul lor:

Descriere

Aceasta specie de pesti are un trup scurt, rotunjit si indesat, cu o gura imensa, iar coltii sai lungi sunt destul de infioratori. Este adaptat perfect la un mediu extrem de rece, unde domneste intunericul total.

Forma lor rotunjita este cea care le salveaza de altfel viata deoarece previne zdrobirea trupului si a organelor interne sub presiunea uriasa a masei de apa la adancimile la care traieste.

Aceasta specie de pesti nu se ridica niciodata la distante mai mici de 1 kilometru fata de suprafata apei.

Caracteristici ale femelelor

Femelele, care masara intre 10-20 cm, au stomacul astfel ca pot sa inghita si sa digere prazi de doua ori mai mari decat ele. Au dintii enormi insa acet lucru nu impiedica procesul ulterior al inghitirii. Maxilarele lor prezinta un grad de extensibilitate mai mare chiar decat al serpilor. 

Femela diavolului negru unditar are trei formatiuni bioluminiscente atasate de inotatoarea dorsala. Totodata, are un filamentul lung, de forma unei undite, care atarna in fata gurii ce joaca rolul de "antena" naturala, ce poarta in varf un organ specializat, asa numitul organ luciferin.

In urma unui proces natural de interactiune intre doua substante - luciferina si luciferaza - apare fenomenul de bioluminiscenta. Astfel, in varful antenei-undite palpaie o lumina albastrui-verzuie in intunericul total, modalitate prin care femelele pacalesc prazile.

Ce rol au masculii

Dupa cum aminteam si mai sus, masculii acestei specii de pesti abia daca ating cativa milimetri lungime totala. De altfel, primii cercetatori care au studiat specia se mirau pentru ca nu au reusit niciodata sa captureze sau macar sa observe un mascul.

Intr-un final, cercetatorii au descoperit ca masculii scapasera identificarii pentru ca traiesc atasati de abdomenul femelelor. Astfel, Imediat dupa eclozare, masculii cauta femelele dupa semnalele luminoase si dupa feromonii emisi. Apoi se ataseaza de abdomenul acesteia cu ajutorul unor dinti specializati de forma unor carlige si ramane atasat ramane pana la moarte.

Devenit un parazit perfect, masculul va primi toata hrana, oxigenul si substantele nutritive direct din organismul femelei.

Cand este timpul sa depuna icrele, femela are deja atasat de ea masculul fertilizator , acesta eliberand laptii ce ajung direct in saculetii de icre depusi ulterior de femela. La o singura depunere, femelele elimina milioane de oua gata fecundate intern.

In timp, masculul se degradeaza si moare incet pe masura ce tesuturile corporale ale femelei cresc si se dezvolta in jurul sau, ajungand, in final sa fie absorbit complet de partenera sa.

Femela, in schimb isi vede in continuare de menirea speciei, fiind gata sa absoarba viitorul mascul, necesar pentru sezonul urmator de imperechere .